Daca suntem mai informati suntem mai democrati?

1. Pentru inceput primul membru al echipei afirmatoare a definit conceptele cheie si a prezentat cazul propus de echipa sa.

Ioana IORDACHE - Afirmator A1

Vom sustine azi pozitia afirmatoare a temei: „daca suntem mai informati suntem mai democrati”. Ce intelegem prin „a fi mai informati?” Intelegem accesul la cunoastere, intr-o forma cat mai completa: infomatie nici simplificata, dar nici foarte variata.

Informarea intr-o societate democratica are ca scop punerea cetatenilor la curent cu viata societatii, cu mentalitatea generala si pana la urma cu bunul mers al lucrurilor in comunitate. Un exemplu de informare corecta il consider programul de stiri „Euronews”, care intr-un preambul prezinta succint informatii legate de anumite situatii si apoi il lasa pe privitor sa isi aleaga pozitia adoptata, dupa vizionare.

Inteleg prin democratie „forma de organizare si conducere politica a societatii, prin consultarea cetatenilor, tinant cont de vointa acestora, de interesele si de aspiratiile de progres ale tarii”. Este guvernarea de catre popor, puterea suprema este detinuta de popor si se exercita prin intermediul direct al lui sau prin reprezentanti, alesi printr-un sistem electoral liber.

Ce intelegem prin comportament democratic al cetatenilor? Cetateni care cunosc si respecta legile, cetateni care se apara in momentul in care depisteaza o neregula si cetateni care dau frau liber spiritului civic si isi exercita drepturile la libera expimare, la vot si asa mai departe. In cele ce urmeaza voi demonstra cum anume accesul la informatie face ca o persoana sa aiba un comportament mai democratic.

Argumentul 1. Omul informat sesizeaza cu mai multa usurinta neregulile ce pot aparea atat la nivelul comunitatii restranse, cat si la nivelul intregului stat. In momentul in care un cetatean isi cunoaste drepturile, el poate sa le sustina sau chiar sa le revendice. Un exemplu interesant este cazul celor care calatoresc in strainatate; acestia intra in contact cu diferite informatii legate de sistemul social, de guvernamant, sau pur si simlu cu societatea civila. Revenind in tara, acest simplu contact cu aceste informatii ii face sa analizeze comparativ situatia noastra cu a lor si sa isi schimbe comportamentul devenind mai democrati: respectand legile, luptand pentru drepturile lor si ale celorlalti, fiind mai putin dispusi sa accepte umilinte sau mergand la vot cu mai mare responsabilitate.

Ca o consecinta, cetatenii mai informati sunt mai greu de manipulat. Stim ca informatia reprezinta puterea suprema. Faptul ca un anumit regim politic reuseste sa subjuge prin teroare si dezinformare cetatenii nu este decat un exemplu ca oamenii neinformati sunt mult mai vulnerabili.

Argumentul 2: Oamenii informati sunt independenti in gandire, au un comportament autonom, ceea ce reprezinta o caracteristica a democratiilor. Individul responsabil, educat civic, poate sa aleaga dintr-un mediu divers si destul de controversat -cum este mass media zilelor de azi- informatiile de care are nevoie pentru a lua decizii in cunostinta de cauza, argumentate si cu discernamant.

Pentru a rezuma, am sustinut faptul ca cetateanul informat este mai autonom, implicit mai dezinhibat si independent in luarea deciziilor. Isi poate sustine drepturile mult mai bine decat cel neinformat. In consecinta, informarea duce la o mai mare autonomie si siguranta, de aici, prin educatie se poate ajunge la un comportament cu adevarat democratic.

2. In continuare, al doilea membru al echipei negatoare a incercat sa identifice prin intrebari, punctele slabe din discursul primului membru al echipei afirmatoare.

Chestionare asupra cazului afirmator intre N2 si A1

Ioana Avadani: Prima noastra intrebare poate parea rea si meschina: daca informarea te face mai democrat, inseamna ca serviciile de informatii- care detin cele mai multe informatii- sunt cele mai democratice institutii?

Ioana Iordache: Serviciile de informatii pot manipula intr-un fel populatia, le ofera o non-informatie. Ei incearca sa pastreze controlul asupra populatiei asa ca nu pot sa zic ca sunt mai democrate.

Ioana Avadani: Deci simpla detinere a informatiei nu te face neaparat mai democrat.

Ioana Iordache: Nu

Andreea Popa: Se poate vorbi de existenta unui prag de la care detinerea informatiei se poate tranforma in reflex democratic? Unde se situeaza acest prag daca el exista?

Ioana Iordache: Orice informatie acumulata ii da aceluia care o detine un mai mare control asupra deciziilor pe care le ia; poate si faptul ca te nasti intr-un sistem democratic reprezinta un prag, pentru ca esti educat intr-un anumit mod si poti dupa aceea sa traiesti o viata in care principiile democratice te guverneaza.

3. A urmat prezentarea definitiei conceptului cheie si a cazului echipei negatoare sustinuta de primul membru.

Andreea POPA - Negator N1

Am sa evidentiez aici cateva contra-argumente, concentrandu-ma pe pozitia noastra negatoare.

In primul rand, nici o influenta din exterior nu va reusi sa schimbe viziunea unui anume individ in detrimentul convingerilor sale personale, oricat de puternic ar fi impactul informatiei. Ma refer aici de exemplu la experienta de viata, experienta personala. A fi democrat sau nu, tine foarte mult de conjunctura - sociala, economica, politica. Poate ca alegem sa fim democrati atunci cand ne convine, atunci cand circumstantele ne-o permit, nu?

In al doilea rand, in general in iuresul informatiei, nimeni nu mai sta sa discearna, pentru ca accentul nu se pune pe asimilarea ci pe detinerea informatiei. Nimeni nu mai este preocupat de analiza acesteia, si astfel informatia devine foarte usor fie un mijloc de manipulare, fie un mijloc de inducere in eroare a populatiei.

In al treilea rand, calitatea informatiilor. Informatia a fost, este si va fi subordonata feluritelor interese. Putem constata ca nu exista o informatie pura, valida 100% din toate punctele de vedere. Ea va fi mereu intr-o oarecare masura subiectiva. Ceea ce face ca aplicarea scopurilor pentru care mass-media militeaza sa fie mai degraba incerta.

As vrea sa spun ceva si in legatura cu pledoaria afirmatoare: am sesizat impreuna cu colega mea existenta unor definitii subiective, plecand de la terminologie: exista deja o oarecare premisa de la care se pleaca si anume ca informatia este intr-un anumit fel – corecta, obiectiva- sau ca ea ne-ar da garantii.

Concluzia noastra, punctul nostru de vedere este ca existenta informatiei este premisa democratiei si nu garantia ei. Este o conditie necesara, dar nu suficienta. Va multumesc.

4. In continuare, al doilea membru al echipei afirmatoare a pus intrebari pe marginea prezentarii cazului sustinut de primul membru al echipei negatoare.

Chestionare asupra cazului negator intre A2 si N1:

Badescu: Nimeni nu a spus ca e detinerea informatiei e suficienta, nu? Tema de dezbatere este : „daca suntem mai informati suntem mai democrati”, nu? n-a spus nimeni ca daca suntem mai informati suntem democrati punct, sau ca asta e conditia suficienta. Si acum, intrebarea: spui ca informatia poate fi mijloc de manipulare. Consideri ca informatia falsa e informatie? Manipularea e informatie falsa?

Adriana: Da, dar nu o consider neaparat informatie. Pentru ca informatia trebuie sa indeplineasca si anumite conditii. Orice fel de informare si orice fel de actiune in acest domeniu se subordoneaza anumitor principii.

Badescu: Informatia este informatie adevarata. Manipularea nu este informatie.

Andreea: Nu neaparat.

Badescu: ok

Ioana Iordache: Am spus in pledoaria mea ca cetateanul responsabil, educat civic, alege din noianul de informatii din mass media pe cele necesare pentru a lua decizii. Nu ii acorzi credit cetateanului ca poate alege informatii adevarate si nu manipulatoare?

Adriana Popa: Nu se pune problema de a alege informatia veridica sau neveridica, manipulatoare sau ne-manipulatoare. Se poate sa fii foarte informat, dar aici intervin multe alte lucruri mai presus de informtie: educatia pe care ai primit-o, sistemul care isi pune amprenta, ideologiile cu care ai crescut. Deci nu e de ajuns sa spui ca a fi informat te face mai democrat. Pentru ca intervin multe alte lucruri mai presus de informare.

Badescu: Nu este si asta un punct care sa poata sa primeasca si alte puncte, asa ca poate fi adevarata propozitia: „esti mai democrat daca esti mai informat”. Ca iti mai trebuie si altceva, asta e alta discutie.

Adriana: Propozitia in sine exclude tot ce ati spuns dumneavoastra.

5. A urmat pledoaria de reconstructie a echipei afirmatoare prezentata de al doilea membru.

Cezar Paul-BADESCU - Afirmator A2

Ce inseamna din punct de vedere etimologic „democratie?” Stim foarte bine: demos-cratos: puterea poporului. Pe de alta parte, mai avem o zicere/maxima, care ne spune ca „informatia inseamna putere”. O auzim foarte des in ultima vreme, mai ales acum, in epoca infomatiei, in epoca mijloacelor de comunicare in masa. O auzim acum mai des, dar ea nu este noua, e de vreo 2000 de ani, a spus-o un mare strateg chinez, Sun Tze.

In fine, nu ne indoim si cred ca nimeni nu se indoieste de adevarul celor doua parti: de pe o parte democratie = puterea poporului, pe de alta parte informatia = putere. Daca le reunim, exact ca la logica, democratia ar inseamna informatie dispersata poporului, livrata poporului.

Revin si la intrebarea cu serviciile secrete. Informatia inseamna putere, si aceasta poate sa fie in mana unui singur individ sau a unui grup restransa de indivizi. Dar din fericire pentru noi, cei care trebuie sa demonstram motinea, intrebarea era nu daca individul este mai democrat daca este informat, ci era un plural acolo: „suntem mai democrati daca suntem mai informati?” este vorba de „noi”, nu de el, acela care poate fi tiranul (Stalin probabil avea foarte multa informatie despre ce se intampla in Uniunea Sovietica). Nu asta era problema discutiei. Serviciile secrete, ca sunt intr-o tara democratica sau intr-o dictatura, au foarte multe informatii. Cum manipuleaza aceasta informatie, cum se folosesc de ea, depinde de serviciile secrete. De exemplu, cele americane nu se bazeaza neaparat pe manipularea maselor.

In fine, asta e deja o alta discutie, intrebarea are in substanta ei acest dat. Este vorba de toata informatia disperstata. In cazul acesta putem spune, da, ca democratia este puterea dispersata la nivelul maselor.

6. In final al doilea membru al echipei negatoare a prezentat pledoaria finala de reconstructie.

Ioana AVADANI - Negator N2

Ii multumesc lui Cezar pentru aceasta convingatoare pledoarie. Ii multuumesc in primul rand pentru ca mi-a ridicat la fileu o multime de mingi. A pornit exact de la ideea pe care am utilizat-o si noi in pledoaria noastra negatoare, si anume aceea de informatie care este putere. Aceasta simpla afirmatie permite grade de comparatie.

Daca ne jucam cu un model teoretic, mai multa informatie ne da mai multa putere si aceasta a fost firul rosu al pledoariei voastre; prea multa informatie va da prea multa putere, ceea ce ne aduce la tiranul pe care l-ai povestit.

Spuneai ca vorbim despre „noi” si nu vorbim despre „el”- tiranul? Nu, intr-o democratie vorbim si despre el, tiranul, deoarece si el are acelasi drepturi ca si noi, el abuzeaza de informatiile pe care le are in detrimentul nostru. Informatia functioneaza si pentru cei buni si pentrtu cei rai, la cel cum si democratia se aplica si celor buni si celor rai.

Ati mai folosit la un moment dat o simplificare a adagioului ca „cunoasterea este putere.” Echipa noastra face o diferenta foarte clara intre informatie si cunoastere. Este o diferenta calitativa, este o diferenta de proces subiectiv, care, asa cum a spus si Adriana, are la baza nu doar „arhitectura” noastra interioara, se manifesta si in arhitectura exterioara a sistemului in care functionam. Leonardo de Vinci era un om extrem de informat pentru epoca lui. Nu stim in ce masura el putea fi considerat un democrat.

Pledoaria voastra, convintatoare, cum am spus, aduce tot felul de nuante ideii de informatie si ideii de democratie. Ati vorbit de informatie corecta. Nu scrie nicaieri in tema ca informatia corecta aduce mai multa democratie. Informtia este informatie. Chiar si informatia falsa are valoare de adevar si este un paradox aici, are valoare de adevar pentru cel care vrea sa o foloseasca in scopul inselarii celorlalti.

Comentariu Badescu: asta e un sofism :)

E un sofism dar functioneaza. Noi credem ca la un moment dat informatia poate fi utiliazata sau informatia poate fi transformata in contrariul democratiei, iar cel mai bun exemplu este politica de supra-informare , de exemplu cea practicata in razboiul din Glof de guvernul SUA. Ziaristii erau chemati la 3-4 conferinte de presa intr-o singura zi, erau bombardati cu informatii pentru a nu li se mai permite sa aiba timp si spartiu mental pentru a investiga.

Noi credem ca informatia se poate transforma, dincolo de un anumit prag, in contrariul democratiei, se poate mima democratia cu accesul la informatie, de aceea sustinem ca informatia este premiza, dar nu garantia democratiei. Va multumesc.

Castiga echipa negatoare

Buna ziua, sunt directorul Colegiului Bratianu, sunt foarte incantat de aceasta dezbatere si de tema in discutie, nu am votat pentru ca pe mine m-au convins si unii si altii si ramane sa mai deliberez. Din acolo de aceste cateva cuvinte, sunt deosebit de incantat de ideea de a pune in practiva o astfel de tema si de faptul ca v-ati gandit la noi ca sa fim gazda. Ne simtim deosebit de onorati. Sunt bucuros ca participa un numar foarte mare de elevi, le multumim ca vin si astept opiniile lor.

Comentariu: Buna ziua, ma numesc Elisaveta Novac, am lucrat ca profesoara la acest Colegiu, sunt cea care a infiintat clubul de dezbateri in Colegiul Bratianu. Am reusit ani de zile sa atragem foarte multi copii care au plecat incantati din Colegiul nostru, am avut o participare la un congres al academiei romano-americane pe acestea tema, care a fost foarte apreciat. Este pentru mine un moment emotionant pentru ca am suferit foarte mult in momentul in care s-a desfiintat acum cativa ani clubul de debate. Motiunea pe care ati pregatit-o este foarte interesanta, ambele echipe au fost foarte bune, numai ca negatorii ca intotdeauna, fiind ultimii, aduc un plus de informatie si spun ceva in dezbatere care sa ne atraga atentia si sa ne incante.

Comentariu: Sunt Lucian Costache, profesor de romana la Colegiul National Bratianu. Eu m-as fi situat in echipa „nuantatorilor”, nici pentru ca la urma urmei debate inseamna tocmai nuantare, discutie. Poate ca inceputul unei dezbateri il exprima cel mai bine afirmarea si neagarea, sigur ca da, dar acum urmeaza nuantele asa cum s-a intamplat cu intrebarile reciproce pe care le-ati adresat

E posibil ca elevii care au ales o echipa si nu pe cealalta sa fi votat mai degraba cu retorica si cu modul de prezentare, si nu sa fi fost de acord cu punctul de vedere. Si atunci ramane de vazut daca intrebarea noastra a fost cea mai buna: ce voteaza? Retorica, prezentarea sau punctul de vedere?

Nu putem vorbi de democratie fara cuvinte ca „libertate”, fara „proprietate”, „competenta”, „concurenta”. Despre buna sau reaua folosinta a democratiei, ar fi fost poate un titlu mai potrivit. Unii folosesc informatia pentru democratie, altii o folosesc impotriva acesteia. Este presa cainele de paza al democratiei? Putem intoarce lucrurile si sa spunem ca si democratia este cainele de paza al presei, pentru ca fara democratie nu exista nici o presa libera, si noi stim foarte bine lucrul acesta. E rau atunci cand democratia devine „cainele de paza”(daca e sa ramanem in comparatiile astea canine) al unui partid, al unui om, al unui grup.

Ziaristul nu este nici el un sfant, dezinteresat. Incercarea de angelizare a presei nu inseamna acelasi lucru cu angelizarea jurnalistuului, care e si el un om, cu mai multa cultura, cu mai putina, cu interese.

Mocanu: Ati practicat meseria de jurnalist?

Costache: Da, am practicat-o. Revin: cine stabileste apoi adevarul sau falsitatea informatiei? E greu de stabilit valoarea de adevar a informatiei. Nu poate spune asta decat tot o selectie culturala sau politica, sau economica, sau sociala. La urma urmei, faci o alegere asupra adevarului sau falsitatii informatiei pe care o primesti prin presa sau prin alte canale.

Badescu: Spuneati ca nu poate fi restabilita valoarea de adevar a informatiei. Da, ne aflam in relativism, orice ar putea firelativ pe lumea asta. Dar daca luam niste exemple concrete, atunci ne-am putea lamuri. Cand ai afirmatia „x a furat”, asta poate fi adevarata sau falsa. Nu se mai pune problema „din ce punct de vedere?” Nu exista griuri aici, exista alb si negru.

Costache: M-am pus in situatia cititorului care n-are de unde sti daca acel individ a furat sau nu. Numai justitia poate sa identifice, nu ziaristul.

Badescu: Da, dar informatia nu inseamna propozitiile livrate catre populatie de catre presa., nu doar atat. Informatia este informatie, ca poate sa vina din diferite surse, combinat.

Avadani: Apropo de ceea ce spunea Cezar, de relativismul in care traim. E drept ca exista foarte multe nuante de gri; de fapt, valoarea noastra ca intelectuali sta in aceea de a percepe cat mai multe din aceste nuante de gri si de a ne face judecatile in functie de aceasta. E drept ca persoanele care judeca in alb si negru sunt la un moment charismatice si atragatoare, dar aceasta nu le face cu nimic mai aproape de adevar.

Eu personal ma feresc sa vorbesc de adevar atunci cand vorbesc de presa si chiar am incercat sa amendam impreuna cu colegii nostri prin codurile noastre de condutita toate sentintele care faceau referire la adevar. Cred ca adevarul e o notiune de morala, care are in spatele ei componente culturale, religioase, de natura cu mult mai bogata decat conduita profesionala. Prefer sa vorbim de realitate, prefer sa vorbim de fapte, iar acestea pot fi desprinse dintr-un anume volum de informatii. Mai venim si aici cu inca o nuanta gri: faptele asa cum le cunoastem in momentul in care scriem sau in momentul in care redactam; pentru ca putem constata ca peste 2 zile pot sa apara elemente noi care ne schimba cu totul perceptia.

Mocanu: Puteti sa ne dati un exemplu?

Avadani: Da, un exemplu foarte bun este istoria termenului de „terorist”. Cuvantul a fost utilizat in anii ’60 cand a existat un val de atacuri in Italia, din Orientul Mijlociu. Incetul cu incetul, poate si cu „ajutorul”, corectitudinii politice, cuvantul a fost eliminat. Nu s-a mai vorbit de teroristi, s-a vorbit de luptatori pentru libertate. Pe stirile venite de la agentii nu mai vedeai „terorist”, vedeai „freedom fighter”, pentru ca ceea ce era terorist pentru una din parti era pentru cealalata erou , luptator pentru dreptate.

Atunci ziaristii au decis ca ei nu mai dea dreptate nici uneia dintre parti folosind sau nu termenul terorist. Atunci aceasta i-ar fi plasat in postura de detinator ai adevarului uneia dintre parti. Cuvantul a reaparut dupa 11 septembrie 2001, cand de asemenea, din ratiuni puternic politice a fost tranformat in politica de stat, nu numai de un singur stat.

La nivelul acestora, de nuanta, discutam de fapt. Daca „fotografiem” doar presa unei singure zile riscam sa ne facem o impresie gresita.

Badescu: Nimeni nu spune sa vedem realitatile in alb si negru , realitatea este dupa cum stim, diversa, colorata, cu tot felul de nuante, si nu este ca intr-o poza de acum 20 de ani, alb-negru. Dar esti de acord cu mine ca exista niste chestiuni punctuale, in care nu e loc de nuante? De exemplu, crimele in masa sunt bune sau nu? Aici nu ai loc de nuante, ai loc numai de alb si negru. Sunt anumite puncte pe care le poti judecat doar in alb si negru.

Avadani: Crimele in masa sunt inacceptabile, nu se pune problema sa fie bune sau rele

Badescu: Bun, acceptabile sau nu. Imi vei spune atunci: din perspectiva lui Hitler, care spunea ca sunt necesare, si baga oamenii la camera de gazare, cum stam aceasta perspectiva?

Avadani: Dincolo de perspective morale exista un set de norme de conduita pe care le negociem la nivelul societatii. Si la nivelul societatii am decis ca masacrele nu sunt acceptabile. Si asupra acestei chestii nu mai e loc de nuanta, dar pentru ca ele sunt rezultatul unei negocieri sociale, nu sunt un adevar imuabil.

Profesor Colegiu: Daca imi permiteti, as avea 3 enunturi foarte scurte: a fi democrat este echivalentul cu bunul simt, sau presupune bunul simt. Poti fi democrati numai intr-un sistem democratic? Ma ridic in picioare, vreau sa spun ca imi exprim intreaga admiratie pentru cel care a fost domnul Ion Ratiu, pentru ca i-am impartasit ideile, am urmarit cu foarte mare atentie si ma bucur ca dumneavoastra sunteti astazi aici, sa va spun bucuria aceasta de a va intalni si de a ne exprima un gand pe care nu l-am putut exprima niciodata. Iata ca Dumnezeu, in Saptamana mare, mi-a dat posibilitatea sa va cunosc si sa .multumesc tatalui dvs pentru ceea ce a oferit democratiei romanesti, celor ce au stiut sa inteleaga ce a spus.

Indrei Ratiu: As vrea sa va provoc putin, e foarte impresionant ca unii din domnii profesori au preferat sa nu mearga la vot. Ce se intampla cu democratia noastra daca personalitatile cele mai instruite nu voteaza?

Profesor Colegiu: Am votat de fiecare data! Profit de prezenta dlui Ratiu sa spun ca daca presa anilor ’89-’90 ar fi fost cainele de paza al democratiei, poate ca Romania ar fi avut alt destin. Am avut onoarea sa-l cunosc personal pe dl Ion Ratiu, ma bucur ca ii onorati ideile.

Badescu: Sintagma „cainele de paza al democratiei” este o sintagma consacrata, e de fapt un ideal, in opinia mea., presa ar trebui sa tinda spre chestia asta, in realitate, din pacate, este prea putin, am avut cazuri celebre, in care intr-adevar si-a jucat rolul de caine de paza, celebrul caz Watergate care a dus si la demisia unui presedinte american, dar sunt prea putine din pacate. Presa a fost folosita de-a lungul istoriei mai mult ca un caine asmutit de anumite centre de putere catre ceilalti. Ma refer la ea ca la un vehicul de propaganda, si in societatea noastra numai democratie n-a raspandit presa, sau numai presa democratica n-a fost, ci exact o forma de putere exercitata de cativa asupra celor multi.

Din pacate, nici astazi presa nu este un „caine de paza” al democratiei, asa acum ar trebui sa fie, pentru ca nu de putine ori presa serveste anumite grupuri, in detrimentul interesului general. Am sa va dau niste exemple ca sa vedeti ce poate sa faca presa. Avem niste personaje care acum au devenit foarte vizibile. Si aceasta cu ajutorul presei. Iau doar doua personaje aici: Gigi Becali si Irinel Columbeanu; aceste 2 personaje erau de fapt necunoscute, au devenit produsele unei campanii exercitate de presa. De la inceput, putem constata chiar un efect pervers in toata aceasta devenire a lor: daca la inceput ei erau cei care dadeau bani presei ca sa apara, acum publicul, bombardat cu obstinatie cu acea picatura chinezeasca, a devenit dependent. Isi cere drogul zilnic: daca inainte un Columbeanu platea sa apara la stiri, acum avem cazul unei emisiuni de pe urma careia doamna lui castiga bani.

Iata ce poate sa faca presa, si numai serviciu democratiei nu face pentru ca, vrem nu vrem, Gigi Becali, la sporul de putere pe care il are, va ajunge sigur intr-o pozitie de putere la urmatoarea legislatura. Ca va fi in Parlament, sau o pozitie mai importanta (doamne fereste), va decide destinele noastre.

Intrebare: Care sunt criteriile de decizie pentru o ca o persoana sa devina persoana publica?

Avadani: Asta m-am intrebat si eu si ne putem intreba. De exemplu, in cazul lui Irinel Columbeanu, de ce apare in presa de scandal, in tabloide? Are o poveste interesanta? Au altii povesti mult mai interesante, in sensul presei de scandal. Are alte calitati? Este sclipitor? De destept, de frumos, nu este :)

Badescu: Voiam sa va intreb: presa ne da dreptul la informatie, sa ii cunoastem si pe ei. Dar de ce sa nu cunoasteti si pe un alt Columbeanu, de ce tocmai pe el? Sunt atatia, dar Columbeanu isi platea aparitiile, asa cum facea si Becali. Tin minte ca erau unele redactii unde oamenii se bateau sa mearga la conferintele lui Becali pentru ca fiecare reporter ajuns acolo, pleca cu suta de euro in buzunar. Este trist, este dezonorant, dar asa s-a intamplat.

Comentariu: Poate e mai bine pentru democratie, ca a mai luat din voturile lui Vadim, nu?

Dna directoare: As dori sa spun cateva cuvinte, presa poate sa fac enorm de multe lucruri, poate sa formeze niste repere. As vrea sa destind putin atmosfera, pornind de discutia de mai devreme, imi permit sa spun o gluma:

Pe o strada din New York, o fetita a fost atacata de un caine. Un cetatean se repede si o salveaza pe fetita, lovind cainele. Un privitor spune:
„Vai, maine, ziarele vor scrie: Iata ca un brav cetatean din New York a salvat o fetita de la moarte!” Salvatorul replica:
„ Imi pare rau, nu sunt New York-ez”
„ Nu-i nimic, vor scrie: un brav cetatean american a salvat de la moarte o fetita”.
„Dar nu sunt american, sunt afgan”
„A, atunci maine ziarele vor spune: un terorist afgan a omorat un caine american”

Dincolo de aceasta gluma, eu cred ca de multe ori, imaginea stralucitoare a unor intamplari (mai mult sau mai putin bizare) este doar rodul unor conjuncturi.

Badescu: Ati fi uimita sa aflati ca nu sunt rodul unor conjuncturi..

Avadani: Voiam si eu sa scot discutia din zona asta extrem de incrancenta. Ma tem ca dam presei mai multa putere decat are si mai multa putere decat isi doreste. Se spune despre presa ca este a 4-a putere in stat. Este de fapt presa putere fara putere. Presa nu poate sa faca nimic impotriva vointei noastre, nu poate sa schimbe nimic impotriva vointei clasei politice. Presa poate doar sa expuna niste informatii, niste calcule.

Pornim de la ideea ca rolul presei este acela de a informa. Rolul presei este in egala masura acela de a distra. Componenta de divertisment a presi este general recunoscuta si este principala sa sursa de sustinere. Are un regim bivalent: pe de o parte este instrumentul prin care noi ne exercitam dreptul la libera alegere si la libera informare, pe de alta parte este „instrumentul” nostru de distractie.

Trebuie sa privim presa in aceasta ambivalenta a ei si s-a privim cu oarecare detasare. Presa poate sa scrie despre Irinel Columbeanu cat vrea ea, daca eu am acasa sau la scoala oameni care sa imi spuna ca nu este modelul meu de viata. Aceasta abordare critica a presei este ceea ce cred eu ca lipseste.

Noi prea suntem tentati sa luam de bun ceea ce ni se serveste din partea presei. Daca ne uitam la sondajele de opinie, presa ca institutie se bucura de o credibilitate de 67%. Asta inseamna ca 67% din populatia Romaniei se aseaza in fata tv-ului si asteapta adevarul absolut. Asta mi se pare o proasta utilizare a creierelor noastre, avem ceva mai bun de facut cu ele decat sa ne uitam la televizor 5 ore pe zi, sa credem ca Irinel Columbeanu este peronaj de urmat, sau de votat, cum vreti. Daca suntem dispusi sa face lucrul acesta, o meritam. Daca Gigi Becali ajunge in Parlament, el nu ajunge acolo pentru ca a fost la televizor, ajunge acolo pentru ca noi il votam. Si daca ajunge in Parlament cu 28 % din voturi ca si Vadim acum 2 legislaturi, inseamna ca 28% din electorat s-a considerat o optiune viabila. Asta e scopul democratiei? Imi pare rau. mai multa informatie ne face mai democrati? Nu.

Badescu: Depinde de informatie, eu nu sunt de acord ca informatia falsa este informatie. E ca si cand ai spune ca ca adevarul fals este adevar.

Avadani: Ati spus deja un adjectiv in coada informatiei., daca porneati de la teoria ca informatia corecta ne face mai democrati, viata noastra ar fi fost mai complicata ca negatori.

Profesor Colegiu: Ma numesc Dana Duminica, sunt profesor de fizica la colegiu. As vrea sa va spun cateva cuvinte. Am vazut aici un debate prescurtat, probabil tema o sa continue si o sa se prelungeasca. Asta mi-a amintit de vremurile cand mergeam la competii si pe o astfel de tema ne pregateam 2-3 luni, o intorceam pe toate partile, care era rezultatul?

Vreau sa fac o pledoarie pentru metoda asta de educatie; va spun, este o metoda de educatie excelenta. Multa lume m-a intrebar: cum este sa apuci sa ii inveti pe copii sa faca debate? Metoda asta in primul rand ne face sa gandim logic. Ne face sa ne argumentam pozitia pe care suntem; cum atunci, cand intri intr-o astfel de dezbatere, poti sa fii si pro si contra? Unde este parerea ta personala? Parerea ta se educa, prin cunoastere si printr-un astfel de exercitiu, nemaipomenit pentru logica , argumentare si gandire. E o metoda care trebuie practicata si e o excelenta metoda de a face ore de dirigentie. Nu neaparat intr-un cadru foarte formal, intr-o competitie cu public. Trebuie sa invatam copiii sa gandeasca si sa discearna. Sa fie de-o parte sau de alta, dar sa accepte si cealalta opinie; mai ales cand opozantul vine cu cate un argument.

Argumentatia este de fapt punctul forte; vorbitorul nu are voie sa vorbeasca mai mult; de asemenea, arbitrii care participa la debate dau verdictul pro sau contra nu dupa parerea lor personala; de exemplu, aici eu as fi fost mai degraba afirmator, insa as fi dat votul negatorilor, dar nu fac acum o pledoarie; un arbitru nu ia decizia dupa propria lui convingere, ci dupa reguli clare; repet, este o metoda excelenta de educatie si de dezvoltare a gandirii.

Mocanu: O sa profit putin de prezenta voastra aici si o sa ii intreb pe Adriana si Ioana cum a fost exercitiul acesta de doua saptamani in care au interactionat cu invitatii, si cum si-au imbunatatit, schimbat eventual pledoariile? Apoi o sa ii intreb pe invitati despre CJI si despre meseria de jurnalist.

Ioana Iordache (afirmatorul 1) A fost foarte interesant, pentru ca nicioadata pana acum din clasa a 7-a nu am avut ocazia sa participam la un debate pe acest subiect. Cand ni s-au pus „bazele democratiei” la orele de educatie civica, a fost singura data cand am putut tine o discutie contradictorie cu cineva. Este o idee foarte buna si cred ca daca acest club se dezvolta, si vom avea posibilitatea de a participa la mai multe astfel de debate-uri, o sa fie foarte bine pentru experienta noastra viitoare. O sa ne ajute sa ne cladim cariera, sa ne descucam mult mai bine.

Adriana Popa (negatorul 1) Eu am mai participat la dezbateri. Exista deja programe educationala testate, manuale. Ce mi-as dori ar fi ca aceste metode sa fie folosite si la clasa. La aceasta dezbatere in special, mi-au placut multe lucruri.

Profesor: Si noi facem la ora dezbateri despre orientalism sau occidentalism in cultura romana de exemplu.

Avadani: Pentru mine a fost foarte interesant din mai multe puncte de vedere. Eu ma plasez in mod natural, pe pozitia afirmatorului, eu sunt o natura pozitiva si imi este mult mai usor sa aduc argumente pro decat argumente contra, deci a fost un exercitiu de disciplina pentru mine, de a ma pune in pozitia negatorului. Cum spunea si dl Ratiu, daca poti sa sustii si contrarul credintelor tale, atunci esti un adevarat democrat. Am mai pus o bila alba la tendintele mele democratice deoarece eu cred cu tarie ca si cei care militeaza VOCAL pentru democratie au inca „urme” de totalitarism in resorturile interioare si este foarte bine pentru noi sa le recunoastem si sa stim cat de departe putem merge.

De asemenea, a fost placut sa lucrez cu Adriana, dar cred ca ar fi fost placut sa lucrez si cu Ioana, dintr-o ratiune personala. Am in fiecare zi un fiu de clasa a 11-a (la mate-info, la bilingv romana engleza, deci fix „fisa de cadre”a fetelor ), cu exceptia faptului ca este genul de adolescent mai degraba rebel, dar rebel la modul simpatic, adica mai degraba „nu face” decat face ceva. Si pentru mine a fost interesant sa vad cum arata si alti copii de varsta lui si sa ii pun in fata CV-ul Adrianei si sa ii spun: „uite, mai ce fac copiii de varsta ta!”

Ca sa va dau un pic de imagine la cat de amuzanta a fost pentru mine pozitia de negator, Centrul pentru Jurnalism Independent a fost unul dintre initiatorii „Legii liberului acces la informatii”. In consecinta, pentru mine dezbaterea aceasta negatoare mergea impotriva credintelor celor mai profunde si principiilor pe care le-am afirmat. Noi credem cu tarie ca informatia duce catre democratie, cu toate nuantele pe care le-au subliniat si colegii nostri din echipa afirmatoare. Dar cred ca si discutia/dezbaterea/dialogul duc spre democratie cu aceeasi tarie. Ma tem ca putem mima foarte usor democratia prin alegerile libere si corecte, ne prezentam o data la 4 ani cu buletinul in urma, dupa care nu ne mai intereseaza, este treaba guvernului. Pe noi ne intereseaza foarte tare ce fac oamenii aceia pusi acolo pe un loc.

Despre Centrul pentru Jurnalism Independent, suntem un ong, functionam de aproape 15 ani, suntem fondati in 1994. Am pornit cu pregatire profesionala, cu premii pentru jurnalisti, am ajuns la concluzia ca daca pregatesti foarte bine un om si il trimiti intr-o redactie care nu stie sa il aprecieze, ai pierdut investitia.

Drept pentru care am inceput sa facem asistenta profesionala pentru redactii, am ajuns la concluzia ca poti sa ii inveti pe oameni sa scrie foarte bine, sa faca un ziar bun, dar daca nu stiu sa il vanda , iar ai pierdut investitia. Asa ca ne-am intins un pic si in asistenta de bussiness, distributie, s.a.m.d. Am ajuns la concluzia ca poti face un produs pe care sa il vinzi, dar daca nu ai o piata care sa functioneze puternic, ai pierdut investitia. Si asa ne trezim schimband cadrul legislativ, luptandu-ne cu zmeii, luptandu-ne pentru transparenta in alocarea publicitatii din bani publici.

Si daca tot am fost asa cu „gura mare” peste tot, ne-au luat unii de „buni” si altii „de rai” si am devenit un soi de porta-voce a unui segment din societatea civila. In momentul in care ai ajuns la aceasta pozitie, deja ai niste obligatii morale si incercam sa traim cu aceste obligatii morale.

Ca si domnul Ratiu, trebuie sa spun ca si eu cred ca democratia nu este un dat permanent. Pentru democratie te lupti in fiecare zi, ceas de ceas, si in momentul in care lasi garda jos, reflexele se „boieresc” si te trezesti incetul cu incetul intr-o situatie in care nu ai vrea sa te afli. Sarcina noastra este sa tinem un ochi pe presa si sa isi faca treaba asa cum trebuie, la standardele profesionale pe care le-am negociat cu totii; in acelasi timp sa tinem un ochi pe guvern, pentru a permite presei sa functioneze cum trebuie.

Mocanu: Am o intrebare relativ la formularea „Centrul pentru Jurnalism Independent”: independent fata de ce?

Avadani: Este gluma noastra favorita: consideram ca presa din Romania a ajuns in paradoxul de a fi libera, dar nu independenta, si inca suntem in aceasta situatie. Pentru ca poti sa scrii aproape ce vrei in presa romaneasca dar nu in orice ziar si nici pe orice televiziune. Daca ai o idee, gasesti la un moment dat un canal care sa ti-o vehiculeze. Independenta tine de profesionalism, de puterea financiara si tine de posibilitatea de a te misca pe piata.

Comentariu: Si de moralitate.

Avadani: Da, dar moralitatea se refera la persoane. Cand e vorba de institutii, e mai abstracta moralitatea.

Badescu: Eu lucraz la revista „Dilema veche”. Cum probabil stiti, este un saptamanal, probabil cea mai importanta revista culturala de la noi, cu tirajul de 15.000 de exemplare pe care il are. Pe de alta parte, lucrez si la Cotidianul, fiind redactor sef la suplimentul Media & Cultura. Vorbeam cu Ioana Avadani in drum spre Pitesti pe autostrada si observam statutul meu, usor ironic. Eu practic sunt in doua trusturi care sunt considerate „grupuri de interese nelegitime”. Pe de o parte, lucrez la Cotidianul, care e detinut de SOV, si pe de alta parte lucrez la Dilema veche, care face parte din trustul lui Dinu Patriciu. Doi oameni cu „greutate” si destul de „ciobiti” la nivelul imaginii publice; acum, privita din afara, presa, intr-adecar, este „aservita”. Esti la ziarul lui Patriciu, faci servicii patronului, nu? Esti la ziarul lui Vantu, se presupune ca taci malc despre FNI si il faci omul cel mai onorabil din lume. Ei bine, nu este asa.

In realitate, pot sa va spun din interiorul acestor redactii ca as putea sa sa lucrez la trustul „Adevarul” si sa ii cant in struna patronului (nu pot sa nu comentez aparitia de curand un articol pe prima pagina cu titlul: „de ce nu s-o fi facut Monica Macovei cacanar?” E un titlu mizerabil; nu conteaza ca a aparut aici si nu altundeva, ci stilul discursului, scris de niste oameni care inainte, cand lucrau la Evenimenul Zilei, aveau o pozitie total opusa. Au fost adusi pe bani foarte buni si si-au schimbat pozitia.)

Ei, bine, privita din afara, presa pare foarte clar impartita: oamenii lui „cutare”, cei al lui „cutare” s.a.m.d. Din interior, va spun ca daca incerci sa fii onest, poti sa fii onest. Eu, personal, exact cum ii spuneam si Ioanei, imi permit sa ii critic in ziarul Cotidianul si in Dilema Veche pe cei din trustul celalalt.

Intrebare: Sunt profesoara la Colegiu, Turcescu ma numesc. Apropos de observatia dvs, presupun ca o conditie a democratiei este ca insitutiile sa introduca/induca moralitatea in randul populatiei, nu? A tine discursuri moralizatoare, a da exemple la diferite nivele nu este o solutie pentru ca omul se duce acasa tot cu convingerile si mentalitatile lui ramane. O conditie a democratiei este ca aceste institutii sa aiba niste mecanisme morale interne. Institutia trebuie sa fie convingatoare moral, nu neaparat omul. Dvs. vorbiti de o contitie oarecum insulara pe care o aveti, v-ati castigat-o. Cati din dvs pot sa scrie liber? In sensul ca nu o sa i se atraga atentia ca anumite subiecte sunt „tabu”.

Badescu: Nu mori daca n-ai un salariu extraordinar; daca nu iti convine politica editoriala a ziarului, si ma refer aici la felul (si daca) esti obligat , intr-un fel sau altul sa faci anumite servicii. Poti sa pleci oricand si sa gasesti in alta parte un loc; bineinteles, nu mai ai salariul acelasi, nu mai ai masina la scara.

Comentariu: Dvs. sunteti un exemplu fericit; cati colegi ai dvs ar putea sa faca , prin educatia lor, sa faca acest gest de independenta? Sa nu scrie cu „lingura cu care mananca”?

Badescu: Eu am, trebuie sa marturisesc asta, si avantajul ca nu ma revendic doar de la jurnalism; eu am scris si cateva carti, si pe mine nu ma loveste foarte tare daca maine nu mai activez in presa.

Comentariu: As vrea sa stiu daca democratia ca sistem poate sa creeze mecanisme care sa faca jurnalistii sa se comporte moral? Sigur, exista exceptii, profesionisti care se comporta moral si care scriu ceea ce gandesc, ceea ce ar trebui sa scrie nu ceea ce comanda patronul. Pana la urma, intrebarea nu este cati sunt acestia si nici „daca”sunt, ci daca democratia poate naste un mecanism care sa permita/chiar sa oblige jurnalistul sa respecte aceasta deontologie?

Avadani: Eu v-as spune ca poate exista un astfel de mecanism, daca intelegem democratia ca pe capacitatea de reactie si ca dorinta de reactie a celor multi fata de polii de putere. O sa va raspund cu alta intrebare: care este reactia publicului fata de ceea ce se intampla in presa? Nu am vazut nici un ziar care sa dispara de pe piata in urma unui scandal sau in urma unei acuzatii nefondate sau in urma unei stiri eronate. Nu am vazut nici o televiziune care sa piarda audienta atunci cand a scazut nivelul emisiunilor.

Inseamna ca vina este si la noi, publicul, ca si consumator de presa, ca nu putem reactiona in nici un fel fata de ce se intampla. Evident ca e obicei, persoanele de fata se exclud (cand chiuleste jumatate din clasa, cealalta primeste perdaful, nu?). Este evident ca ne mai lipseste ceva. Democratia ca atare, ca sistem, nu ne spune „in abstract” nimic. De acum, intotdeauna la democratie mai adaug o conditie, spun „democratia participativa”. Depinde foarte tare de noi cum utilizam aceasta democratie.

Turcescu: Intelegem de aici ca nu traim intr-o democratie? Sau ca democratia ca atare nu poate sa faca acest reglaj?

Avadani: Nu traim intr-o democratie perfecta, nici nu cred ca exista democratie perfecta. Traim intr-un model democratic care se bazeaza in principal pe dreptul la vot si pe nimic altceva; pe de alta parte, democratia ca atare, chiar daca perfecta (in extremis), n-ar rezolva nimic, fara oamenii care compun democratia.

Turcescu: Exista undeva in lume un fel de democratie care permite acest lucru? Credeti ca in tarile foarte democratice ale lumii, ziarele nu scriu la comanda?

Avadani: Cred ca in tarile democratice ale lumii, exista ziare care scriu la comanda si ziare care nu sctiu la comanda. Ceea ce se intampla in acele tari este ca si ziarele care nu scriu la comanda au sansa de a creste , de a creste frumos si de a functiona profitabil economic.

Turcescu: Credeti ca acest lucru se intampla pentru ca democratia a creat asta, sau pentru ca oamenii sunt altfel acolo?

Avadani: Nu exista un instrument anume care sa impuna presei cum sa scrie. Exista insa democratia construita corect, democratia care e constituita pe individ, nu pe stat. In SUA, daca un post de radio da o reclama la o bere care nu corespunde standardelor comunicarii respective, comunitatea se aseaza in fata postului de radio si spune: noi de maine biocotam si postul vostru de radio si firma respectiva de bere. Noi stam, vedem la reclame cu Dorel si nici macar nu schimbam canalul.

Exista o anumita functie in marile redactii ale lumii, care se numeste ombudsman. Este acel personaj platit de redactia respectiva, care functioneaza ca reprezentant al publicului. Eu, daca sunt nemultumita de ziarul tau, ii scriu ombusdmanului si acesta se duce la redactorul sef si ii spune: „ai facut in articolele cutare si cutare urmatoarele greseli dpdv profesional. Nu e vorba de a da o parere corecta sau una eronata, discutabila. Ideea e ca ti-ai incalcat propriile standarde. In momentul in care o sa avem si noi aceasta functie in interiorul redactiilor, lucrurile or sa stea mai bine.

Turcescu: Dati-mi voie sa trag o concluzie: inseamna ca acolo oamenii sunt altfel; la noi, asa cum stim si ca acest lucru nu se poate schimba decat –absolut - prin educatie. Educatia se face si prin mass media, si prin scoala.

Avadani: Nu, aici gresiti; mass-media nu educa, repet.

Comentariu: Mass media nu isi propune sa educe, dar prin rolul pe care il joaca, educa.

Avadani: Mass media promoveaza modele, atata tot.

Comentariu: A promova modele inseamna in fond educatie.

Avadani: Cu tot respectul, educatia inseamna proces biunivoc, este o inte-reactiune intre profesor si invatacel. Educatia nu inseamna imprumutarea de modele, astea sunt doar „mode”.

Turcescu: Atunci o sa va spun, din experienta de profesor, ca am observat urmatorul lucru: influenta pe care o putem avea asupra elevilor nostri a devenit mult mai mica decat influenta mass media. Daca credeti ca nu se incadreaza in definitia educatiei, atunci nu mai este nimic de spus. Atata vreme cat la noi, educatia se face si prin mass media (eu imi sustin opinia) si influenta scolii este mult mai mica, nu se poate schimba nimic, e un cerc vicios. Daca scoala incepe sa isi recapete prestigiul si autoritatea si reuseste sa educe cu adevarat, atunci se poate schimba raportul de forte. Scoala nu poate face acest lucru atata vreme cat societatea insasi nu valorizeaza scoala si profesorii. Iata ca tot un cerc vicios avem.

Avadani: Este un cerc vicios, asta incercam sa va spun: scoala nu poate sa educe mai tare decat mass-media decat in momentul in care ofera o alternativa la mass-media.

Comentariu: Sau in momentul in care mass-media recunoaste ca are un rol formativ mai important decat si-l recunostea pana acum. Mass-media are cel putin un rol involuntar daca nu declarat, prin promovarea de modele.

Avadani: Este un efect secundar.

Comentariu: A inceput sa fie cu totul decisiv; sa amintim doar de Becali si Columbeanu, nu?

Avadani: Cine ne obliga sa ne uitam la Becali si Columbeanu?

Comentariu: Am mari emotii in va vorbi, as putea sa fiu mai relaxata la o bere sau la o cafenea cu oricare dintre dumneavoastra; nu sunt departe de varsta celor din sala, dar pe vremea cand eram eu la liceu nu existau astfel de dezbateri, e prima data cand asist la o astfel de intalnire si ma bucur ca se intampla. Ati spus la un moment dat ca trebuie sa votam, chiar daca nu ne convin candidatii. Sa va dau un exemplu, la alegerile ultime, nu as fi vrut sincer, sa votez nici unul din candidati, dar m-am dus si am votat, mi-am exercitat acest drept.

Am sesizat ca nimeni din generatia elevilor nu a pus nici o intrebare, sunt inhibati, nu au libertatea de miscare in fata unei camere, pentru ca sunt formati de oameni care au fost educati in celalalt regim, in care nu lasam copiii sa vorbeasca si nu ii incurajam sa isi spuna opiniile.

In Pitesti, suntem tot timpul „apendicele” Bucurestiului, nu exista asociatii non-guvernamentale care sa propuna proiecte care sa incurajeze tinerii sa se exprime sau sa se implice in alte actiuni. Acum vad ca se intampla ceva si ma bucur enorm. (Mocanu: cum ati aflat de aceasta dezbatere?) Sunt profesara la acest colegiu, predau informatica

Badescu: Din discursul critic pe care l-ati avut, am avut impresia ca nu sunteti cadru didactic.

Profesoara: A trebuit sa ma educ singura; elevii nostri nu stiu sa fie liberi, nu sunt incurajati sa se exprime de catre profesorii lor.

Ratiu: Iertati-ma ca intervin, am facut o cautare pe educatie pentru democratie si am gasit cateva site-uri in israel si canada; ne-am dat seama ca e nevoie sa lucram impreuna la un concept in acest sens.

Mocanu: Sa intelegem ca dificultatea perceptiei democratiei este intalnita si in alte locuri?

Ratiu: Da, sigur ca da. Stiu ca suna ca o reclama, dar noi la Centrul Ratiu pentru Democratie avem in fiecare an o tabara in care noi facem regulile: in fiecare zi avem o activitate comunitara, apoi ateliere de jurnalism, de debate, invatam spre exemplu care este diferenta intre lobby si abuzuri, dand raspuns la intrebari de genul: „cum pot sa influentez guvernantii nostri in mod legal?”. Apoi, seara, avem discutii in care impartasim experientele personale ale participantilor. Multi spun, dupa aceasta experienta de cateva zile petrecute impreuna: „M-am hotrat, nu mai vreau sa traiesc ca o victima!”.

Comentariu: Ma numesc Luisa Baca, sunt eleva la colegiu. Eu cred ca educatia o fac in primul rand scoala si familia, dar am deviat prea mult discutia. Putem sa alegem si ce vizionam si ce ziare citim, si chiar daca am avea un ziar, sa zicem, gratuit si cultura, nu stiu cati l-ar citi pana la urma chiar daca am avea acces la el. In sensul ca, nu neaparat ca ne lipseste un ziar sau o informatie culturala dar nici nu am dori, noi, prea mult.

Mocanu: Trebuie sa recunosc ca asta este un motiv pentru care m-am gandit ca aceasta explicit sa fie tema pentru discutia de astazi, pentru ca elevii mei stau foarte mult pe Internet. La ei ajung mai multe informatii decat ajungeau la mine, pe cand eram de varsta lor, si totusi desi, aparent, sunt mai informati pentru ca aud, chiar daca aud, din treacat stirile, tot, sa spunem ca, stiu cine e la guvernare, cine este un ministru, poate stiu in plus si ce vedete mai sunt prin top, ce se poarta, etc; ma intrebam daca accesul liber la informatie ii incurajeaza sa aiba o sensibilitate pentru comportamente democratice pe care Ioana si echipa afirmatoare au incercat sa le defineasca, prin: spirit civic, reactie la nedreptate, protectia minoritatilor, responsabilitate, mersul la vot. Putem face o lista lunga, dar pe acestea le-am nominalizat deocamdata…

E important cumva sa definim si ce inseamna un comportament democratic, fiindca, pana la urma, daca as intreba pe fiecare dintre cei prezenti aici in sala, cred ca raspunsurile ar fi cu totul diferite. In comunicatul de presa pe care l-am dat, legat de acesta intalnire, finalul era: „intr-o tara in care sunt milioane de definitii ale democratiei, acest proiect incearca prin dialog si dezbatere sa ne aduca mai aproape de buna folosinta a democratiei.” Daca tot e sa facem lobby pentru ceea ce ne preocupa.

Comentariu: Nu e, nu e suficient accesul la informatie! Si inclin sa nu fiu de acord cu acest procent pe care l-ati anuntat aici de oameni care au acces la presa, de 8 %.

Mocanu: Probabil este vorba de cei care citesc presa scrisa.

Avadanei: Da, este vorba despre cei care cumpara si citesc ziarele o data pe zi.

Mocanu: Deci este important sa si definim; pentru ca este o diferenta intre presa scrisa si media vizuala.

Comentariu: Cat despre internet, mult mai putini oameni au acces la internet decat la televiziune.

Mocanu: Dar din ce in ce mai multi. Depinde si la ce ne raportam. Daca ne raportam la acum 5 ani e clar ca sesizam o diferenta.

Luisa: Oricum, e clar ca accesul la informatie nu ne garanteaza democratia. Tind sa cred ca, cei tineri, care au trait in perioada comunista si dupa aceea au cunoscut democratia, au o mai mare deschidere spre democratie decat o avem noi.

Mocanu: Cati ani ai tu, de exemplu?

Luisa: 18

Comentariu: Este clar, dupa opinia mea, ca cea mai mare parte a presei deformeaza, decat sa formeze, si ca de fapt adevarata formatie se face in familie si la scoala, deci in alte medii decat cele amintite.

Mocanu: Probabil, in locuri in care ti se cere sa reactionezi, sa ai o atitudine. Nu atunci cand privesti o emisiune si in care esti doar un spectator, nu?

Badescu: A fi consumator de presa inseamna ca esti deja format. Daca esti bine format, sa ne gandim: ce vedem tot timpul la televizor, in filme? Nu exista, sau aproape ca nu exista film in care sa nu apara un pistol sau sa nu apara, in consecinta, o crima. Asta inseamna ca viata noastra este plina de pistoale si de crime? Nu. Din fericire, nu! Muzica hip-hop, propune ca modele oameni care trag prafuri pe nas, manipuleaza arme si asa mai departe. Din fericire, mediile care ne-au format inainte sa intram in contact cu aceste realitati virtuale, mai mult sau mai putin, ne-au creat si niste paveze: sa nu luam de bun ceea ce vedem. De aceea vin si eu sa confirm ceea ce spunea Ioana Avadanei: presa nu este chemata sa ne educe, educatia trebuie sa vina din alta parte.

Comentariu: Daca-mi dati voie sa spun ceva, va rog mult! In primul rand: daca tot ne-am dat seama ca lumea noastra este plina de pistoale si de crime; lumea noastra este plina de violenta, domnule. Si in al doilea rand: s-au facut experimente care au demonstrat ca grupuri de copii care vizioneaza desene animate violente au un comportament mai agresiv decat cei care vizioneaza desene animate mute. Bulina rosie nu rezolva nimic. Daca un copil se uita la filme sau desene animate „dedicate” celor de 12 ani, fara cunostinta tutorilor, el se va uita.

Avadanei: Daca parintele il lasa.

Comentariu: Parintele nu este in permanenta de fata, pentru ca traim intr-o lume in care alergam la nesfarsit si nu mai putem sa verificam absolut tot timpul programul copiilor.

Avadanei: Ajungem la aceeasi idee: ca tine de liberul arbitru. „Bulina” in sine nu rezolva nimic, televiziunile nu rezolva nimic. Tine de atitudinea noastra: permitem sau nu permitem copilului sa se uite.

Comentariu: Vreau sa subliniez altceva prin aceasta. S-a dezbatut asupra idei ca, intr-adevar, orice va spune mass-media - televiziunea sau, mai ales, televiziunea, aceasta formeaza sau deformeaza, cum s-a exprimat si domnul Badescu. Asadar, nu este adevarat ca mass-media nu ar avea nici un rol in aceasta poveste, este adevarat insa altceva – dar fac o paranteza pentru ca am uitat sa spun ceva: presa este, asa cum este, si pentru ca oamenii care fac presa sunt de o proasta calitate!...

Avadanei: Aici, avem o generalizare care nu este acceptabila din punct de vedere jurnalistic.

Comentariu: Si dvs. ati spus ca profesorii sunt vinovati!

Avadani: Noi nu am spus niciodata ca profesorii sunt vinovati. Dvs, ati spus „in general”, e ca si cum ati spune: „In general, oamenii sunt inalti”.

Comentariu: Eu am spus, „in general” ceea ce nu este neaparat o generalizare.

Avadanei: Cati ziaristi ati cunoscut?

Comentariu: Foarte multi! Am lucrat in presa.

Avadanei: Cati?

Comentariu: Peste o suta!

Avadanei: Stiti cati ziaristi sunt in Romania? Cu mult mai multi!

Turcescu: Mai multi decat trebuie!

Avadanei: Atunci stiti mai mult decat noi. Pentru ca nu exista o definitie a jurnalistului, drept pentru care nu putem sa numaram ceva ce nu stim.

Comentariu: Dar de asta avem statistici. Vizavi de acest aspect: sunt oameni care au facut jurnalism, sunt jurnalisti si ca atare, lucreaza in presa.

Avadanei: O sa radeti, cam 20% din absolventii facultatilor de jurnalism se indreapta catre presa deoarece, dupa ce termina patru ani de jurnalism, constata ca nu aceasta este meseria pe care au vrut sa o faca.

Comentariu: Si restul de 80% ce sunt, oare?

Avadanei: Asta m-as intreba si eu. Sunt in PR, sunt in publicitate, sunt in consultanta, in consultanta politica.
Comentariu: In fine, ideea era solutia aceasta pana la urma: ca presa are acest rol, vreti nu vreti dumneavoastra, si o face, si formeaza sau deformeaza oamenii...

Badescu: Concluzia este ca, scoala nu educa sau nu poate sa o faca asa cum ar trebui sa o faca. Nu poate sa o faca din foarte multe motive si considerente. Timpul este mult prea limitat pentru a aduce pe toate in discutie. Sunt profesori extraordinari –ca si in presa- profesori buni si profesori slabi. Profesori care au exercitiul democratiei si profesori care nu-l au.

Comentariu: Realitatea este insa ca, si in invatamant incep sa patrunda sau sa ramana, oameni cu mai putina calitate, desigur daca sunt motivati sa ramana in acest domeniu. Daca aici lucrurile s-ar rezolva sunt ferm convinsa ca democratia de care vorbiti, ar prinde radacini mai adanci in Romania, si mult mai repede. Pentru ca, o natie needucata nu poate fi democrata. Asadar, aici este buba!

Avadanei: Asta este o tema pentru dezbaterea urmatoare.

Mocanu: Va intrerup, si dupa aceea va dau cuvantul, ca sa va spun ca pana la urma nu vorbim noi sau domnii invitati, intrucat ati afirmat „democratia despre care vorbiti”. Si dumneavoastra vorbeati tot despre democratie. Asa ca, va invit sa folosim persoana I-a plural: „noi vorbim despre democratie”, nu este apanajul cuiva :)

Profesor: Eu am prieteni evrei, nu stiu daca sa mai aduc aminte. Ii pretuiesc foarte mult (si) pentru ca au simtul umorului. Imediat dupa Revolutie, toata lumea striga, toata lumea cerea cate ceva, si unul dintre acesti prieteni, intr-o discutie, in cancelarie, ne intreaba: „Da’ voi la cine tipati? Cereti cui? Ca democratia asta inseamna, sa ai si cui cere.” N-aveam cui cere si nici azi nu cred ca avem cui cere prea multe. Si am ramas cu aceasta idee, a acestui prieten evreu, care in toata forfota aceea de dupa Revolutie, in care fiecare cerea cate ceva, el mi-a spus un lucru esential: „trebuie sa va formati, institutiile democratice catre care sa va adresati, altfel o sa tipati mult de acum inainte!”

Badescu: In fine, am vazut ca acest calcul global este gresit. Pentru ca, avem presa si presa. Avem presa de mai multe feluri. Avem si OTV sau ProTV, avem si TVR Cultural. Deci, tine de alegerea fiecaruia daca se uita la Dan Diaconescu sau daca alege...

Mocanu: Dan C. Mihailescu?

Badescu: Acuma vreau sa va intreb: stiti ce audienta are TVR Cultural? Zero virgula x. Aproape zero. In timp ce, Acasa sau ProTV au audiente impresionante.

Luisa: Pentru ca s-a vorbit despre educatie: cine face aceasta educatie? Profesori – nu vorbesc despre institutia noastra, de colegiul nostru, unde profesorii sunt bine pregatiti si au posibilitatea sa instruiasca elevii, ci ma refer la faptul ca, nu peste tot, in scoli, sunt profesori foarte bine pregatiti si nu toti copiii sunt bine pregatiti. Si nici parintii acestora. Cand vine vorba de o alegere, optezi pentru un program, cu bulina sau fara. Tine tot de educatie, si va intreb inca o data: presa se dezice total de acest rol educativ?

Avadanei: Nu. Presa nu se dezice de rolul educativ, insa „nu intra in fisa postului” ei.

Profesor: Insa, in cea reala, exista!

Avadanei: Presa are un impact foarte mare pentru ca presa promoveaza modele. Dar nu promoveaza valori.

Profesor: Dar modelele contin implicit valori.

Avadanei: Daca ne uitam la ce promova presa in anii ’90, observam ca promova altceva decat ceea ce promoveaza acum.

Elev: De ce nu promoveaza valori?

Badescu: Am o intrebare: sa ai bani intr-un sistem capitalist un e o valoare?

Avadanei: Sa ai bani, intr-un sistem capitalist, este o valoare fundamentala. Si presa functioneaza in baza profitului, sau ar trebui sa functioneze in baza profitului, fara sa ii fie rusine cu asta. Nimeni nu ar trebui sa roseasca pentru ca a ajuns bogat facand bani cinstit.

De ce nu promoveaza presa valori? Promoveaza valori numai ca noi nu impartasim acele valori. Asa cum a spus si Cezar, fiecare post promoveaza valorile pe care le considera adaptate sau potrivite publicului pe care-l vizeaza. Fiecare dintre noi ar trebui sa-si gaseasca un canal mediatic care sa-l satisfaca. Frustrarea noastra vine pentru ca noi nu gasim un canal mediatic care sa ni se adreseze si care sa ne multumeasca. Asta este problema multora dintre noi.

Daca exista 25% din populatie care se uita la ProTV, aceasta este alegerea lor. Nu avem nici o putere si nici o cadere sa ne uitam in jos la oamenii acestia, sa-i dispretuim pentru faptul ca ei prefera un anumit lucru. Deci, discutand despre gusturi, discutam despre valori, dar discutam si despre alegeri. Frustrarea noastra, a tuturor, vine din faptul ca nu gasim un produs mediatic care sa ne satisfaca. Eu ma uit la stiri pentru ca e meseria mea sa ma uit la stiri, si trebuie sa stiu ce se intampla si cum se reda ce se intampl. Altfel, ma uit la Discovery si la Animal Planet ore in sir, pentru ca acolo gasesc ceva care sa ma satisfaca.

Luisa : Ne-ati spus sa nu luam “de bun” tot ceea ce vedem la televizor. In urma acestei discutii sunt convinsa ca voi merge acasa si voi pune sub semnul indoielii tot ceea ce inseamna stire, toate stirile care vor ajunge la mine. Pentru ca ma voi intreba, aceasta stire este credibila? Este pentru folosul meu?

Avadanei: Daca tu vei face lucrul acesta eu voi fi un om cu mult mai fericit. Pentru ca, de fapt, visul meu este ca mass-media sa devina obiect de studiu in scoala, asa cum este, de pilda, in Germania. Noi credem ca la liceu ar trebui sa existe ore la care sa fiti invatati cum se pune un titlu, ce inseamna o stire, care este valoarea de stire a unui eveniment, cum se construieste un articol de calitate, astfel incat in momentul in care luati un ziar, orice ziar, sa vedeti care sunt greselile lui de constructie. Si, in functie de calitatea din punct de vedere jurnalistic a acelui produs mediatic, sa decideti daca sa-l cumparati sau nu.

Mocanu: Este greu de facut acest lucru?

Avadanei: Nu este greu. Cursul ca atare este foarte usor de articulat. Ce este mai greu de facut este multiplicarea lui in toate felurile. Pana sa construim o masa critica de consumatori de media avizati, aceia care sa spuna „nu ma uit la jurnalul tau de stiri pentru ca esti tendentios, drept pentru care audienta ta o sa scada, drept pentru care, veniturile tale or sa scada, drept pentru care, ori devi corect, profesional, ori iesi afara din piata”, pana atunci mai avem de lucru. Dar daca tu vei face exercitiul acesta, dupa cum ti-am mai spus, m-ai facut foarte bucuroasa!

Mocanu: Imi exercit si eu dreptul de „privitor” al acestei dezbateri, ca sa va spun ca, in urma acestei dezbateri as putea sa fac doua remarci: una ar fi ca, poate am clarificat, mai exact, ceea ce suntem indreptatiti sa cerem scolii si mass-media.
As face o comparatie, intre un post privat de televiziune si postul national. Exista obligatii diferite, din cate stiu eu, catre public ale postului national si ale unui post comercial. Incepand, de pilda, de la reclame, comparativ cu cel national. Daca nu ma insel, cetatenii au posibilitatea solicitarii televiziunii nationale a unor programe anume, in virtutea dreptului de platitor al abonamentului.

Faptul ca, s-a spus aici ca postul TVR Cultural are zero virgula x %, ne invita sa vedem in care din cele doua parti ale societatii vrem sa ne situam. Putem, in fond, sa alegem: putem sa fim in acel zero virgula., trei la suta, sa zicem, si sa nu ne fie rusine cu lucrul acesta. Sansa pe care ne-o da democratia, pana la urma, este aceea de a alege in cunostinta de cauza si de a avea de unde alege. Dreptul de a avea de unde alege, poate fi solicitat de oricare dintre noi prin organismele care ne stau la dispozitie.

Ca promotor al acestui proiect, vreau sa va informez ca pe site-ul www.conferintelecivice.ro , veti gasi si celelalte patru conferinte civice anterioare, transcrise, dupa cum va fi si aceasta, pe care o puteti consulta pentru a va clarifica anumite chestiuni asupra carora ati fi vrut sa interveniti si nu ati avut ocazia. Veti gasi, de asemenea raspunsuri la anumite intrebari legate de regula majoritatii, de exemplu, sau despre toleranta, sau despre democratie – daca este aceasta un lux. Va fi o tema in curand despre lobby, despre ceea ce inseamna trafic de influenta vs lobby, despre felul in care putem sa deprindem abilitatile necesare sustinerii propriilor initiative, proiecte, care se pot transforma in initiative legislative.

Pentru ca suntem intr-o biblioteca, regula finala a fiecarei conferinte este lansarea unei rugaminti catre fiecare dintre inivitati de a nominaliza o carte, un titlu, ce ar putea sa se gaseasca sub semnul bunei folosinte a democratiei. O carte pe care, poate, ati putea sa o recomandati tuturor participantilor la aceasta intalnire?

Avadanei: Eu v-as recomanda cu toata caldura o carte care se numeste „Sunt o baba comunista”. Este aparuta la Polirom. Este scrisa de Dan Lungu, un tanar scriitor din Iasi, profesor de sociologie, de alt fel, care descrie cateva zile din viata unei pensionare in perioada primelor alegeri de dupa Revolutie. Ea isi reaminteste ce bine a dus-o sub comunism, in atelierul ei in care facea coltare pentru export, pentru Noua Zeelanda. Este extrem de bine scrisa si este foarte vie. Recunosc, cu dreapta pe inima, ca nu am gasit nici o nota falsa, nici o informatie neadevarata, nimic exagerat in descrierea aceasta postcomunista. Dilema morala a acestei femei de buna credinta este „daca eu am dus-o asa de bine sub comunism de ce este comunismul rau, daca eu am dus-o asa de bine, cum de au dus-o alti atat de prost, etc”, deci este momentul de trezire a constiintei civice la o persoana care se considera dincolo de aceste valuri ale istoriei. O persoana care-si incheiase toate socotelile cu viata. Era oarecum multumita in „coconul” ei. Este nu numai o lectura interesanta, este si o lectura foarte placuta.

Badescu: Eu cred ca, pentru democratie sau pentru intarirea spiritului democratic, orice recomandare de carte care sa te ajute sa gandesti cu propriul cap, este binevenita. De aceea o sa vin cu o carte inteligenta, este vorba de „Teodosie cel mic”, a lui Razvan Radulescu. Este un roman fantasy, aparut tot la Polirom, in toamna trecuta. Razvan Radulescu este si sciitor si scenarist. Ca scenarist a scris scenariile pentru filme pe care le-a facut, apoi, regizorul Cristi Puiu sau Radu Munteanu – „Moartea domnului Lazarescu”, de pilda. Un om care are darul povestirii si care de data asta, scrie un roman pe la jumatatea distantei: este in aceeasi masura si pentru copiii si pentru adulti, cam cum este „Alice in tara minunilor”, sa zicem.

Avadanei: Si, ca sa facem dreptate celor care nu considera ca cititul nu li se potriveste personalitatii lor, va recomand un film. Se numeste „A fost sau n-a fost”, de Cristian Porumboiu. Este un film facut cu mijloace extrem de austere si care reuseste in acelasi timp sa ne distreze si sa ne faca sa ne dam palme peste frunte si sa ne intrebam Doamne cum de a fost posibil asa ceva.

Badescu: Si referitor la Revolutie, daca tot este absolut util, va recomand filmul „Hartia va fi albastra” al lui Radu Muntean, al carui scenariu a fost scris tot de catre Razvan Radulescu.

Mocanu: Vreau sa va prezint si eu, doua manuale de debate, aparute in limba romana: „Manual de dezbateri academice” si „Despre arta argumentarii”, carti ce se pot comanda si online, asta nu ne impiedica sa aducem cumva, un colet de manuale si aici, la Pitesti, pentru clubul de debate pe care l-am infiintat azi, cu aceast ocazie.Va multumesc foarte mult tututor